Bucuresti

 Ma angajez sa...

1.Promovez mult mai intens Romania in strainatate:

-          prin sublinierea tarii de origine la toate conferintele si evenimentele unde particip ca cercetator-junior;

-          prin activitati de reprezentare a tineretului roman la seminarii si congrese din strainatate;

-          prin organizarea unor activitati cu specific cultural in cadrul comunitatii tinerilor romani din Zurich, Elvetia".

(Bianca Sarbu, Delegat de Tineret al Romaniei la ONU 2009-2010 - Cafeneaua Pasoptista, Palatul Ghika, 15 martie 2010)

Suntem zilnic exasperati de marlanie, sufocati de nesimtire, oripilati de incultura si de false modele, socati de incompetenta, de non-valori si obraznicia lor, de cine si cum ne conduce. Dar, ca o fatalitate, continuam sa ne revoltam mai mult pe dinauntru, din priviri sau mimica, si, din bun simt, nu apostrofam ori din lasitate sau indiferenta, nu luam atitudine.

Oprobriul public a murit. Nimeni nu mai e definitiv patat/exclus/proscris, orice magarie ar face, si nu orice ispasire i s-ar/si-ar impune. Suntem oare condamnati ca popor la o asemenea cadere libera in imoral, indecent si ilegal? Nu cred. Asa ca, ce-ar fi sa nu ne mai plangem de starea natiunii si sa facem cate ceva, fiecare dupa puterile lui, acolo unde se intampla sa ne agreseze lipsa de educatie si bun simt: pe strada, la birou, in metrou, la cumparaturi, la spectacol sau la restaurant? Ce-ar fi sa incepem a renaste, pornind de la noi insine spre ceilalti cu puterea exemplului si sa curatam numele de roman de toata mizeria la care am consimtit intr-un fel sau altul sa fie acoperit?

Romani de pretutindeni: Fiti Noii Pasoptisti!                         

Bucuresti, 9 martie, 2010.

In Decembrie anul trecut, a demarat la Timisoara o miscare civica a celor care vor sa “transforme Romania intr-o tara in care chiar merita sa traiesti.”

Cine sunt acestia? “Noii Pasoptisti” sunt cu precadere tinerii care au studiat sau muncit in strainatate dar s-au intors sa traiasca si sa contribuie la propasirea tarii. Dar nu numai ei—oricine isi doreste ca viata in Romania sa fie la fel de civilizata ca in orice alt stat european este invitat sa ni se alature. Nu este vorba de o structura formala, nu exista sefi sau ierarhii—zi de zi, prin ceea ce alegem sa facem, apartinem, sau nu, grupului Pasoptist care transforma tara..

Scrie-ne!

Email:
Titlu:
Mesaj: