Echivalezi Diplomele Universitare

Imprimare PDF

 Investigaţie

Eşti tânăr student sau absolvent al liceului şi te hotărăşti să studiezi în străinătate fie cu bursă, fie să faci un master. După experienţa studiului în străinătate  decizi să te intorci în ţară fiindcă..deh! nicăieri nu-i mai bine ca acasă, însă te loveşti de o mare problemă: echivalarea şi recunoaşterea diplomei/diplomelor obţinute în străinătate...

 Pentru rezolvarea aceastei probleme există Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, organ ce face parte din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. În funcţie de ţara unde ai studiat, pentru dosarul de echivalare a diplomei se cer fie toate actele menţionate pe site, fie doar o parte din ele.

De exemplu, dacă eşti absolvent al School of  Music din cadrul University of Liverpool, Anglia nu vei avea nevoie de programele analitice ale cursurilor şi nici de apostila Convenţiei de la Haga sau de adeverinţa de autenticitate, întrucât Anglia nu este parte din această convenţie.
Altfel stau lucrurile dacă ai urmat studii universitare în Spania, Italia sau Grecia sau alte 67 de ţări care sunt parte la Convenţia de la Haga. În acest caz, actele de studii eliberate (Diploma de studii, Foaia Matricolă, Programele Analitice ale cursurilor) vor trebui să poarte o ştampilă (apostila) aplicată de autorităţile competente ale statului semnatar. Scopul aplicării apostilei este prevenirea utilizării unor acte false în vederea producerii de efecte juridice. 

Pentru ţările care fac parte din sistemul Bologna, procesul este mult mai uşor,deoarece România face parte din aceast sistem, însă tot nu scăpaţi de intocmirea acelui dosar cu acte pe care va trebui să îl depuneţi la CNRED. Declaraţia de la Bologna, semnată iniţial, în 1999, de 29 de state - între timp s-a ajuns la 46 de semnatari -, caută să facă învăţământul superior din Europa mai competitiv într-o eră a globalizării. Concret, obiectivul Declaraţiei de la Bologna prevede implementarea unui cadru comun care să permită citirea şi compararea eficientă a diplomelor academice, până în 2010.  În 2005-2006 procesul de echivalare  devine tot mai accesibil prin introducerea Sistemului European de Transfer al Creditelor în toate universităţile româneşti, sistem adoptat de toate ţările membre UE şi de Elveţia.              .  
În procesul de echivalare a diplomelor universitare un element important îl constituie acreditarea. De exemplu, daca studiezi în Franţa echivalarea ar trebui să se realizeze facil datorită sistemului de diplome comparabile si bine definite si a celui de credite transferabile – ECTS. Însă dacă ai absolvit Grandes Ecoles, procesul de echivalare este mai dificil deoarece această instituţie de învăţământ nu este acreditată. Astfel, nefiind recunoscută de guvernul francez nu poate fi recunoscută nici de cel român. Dosarele se depun la Registratura Ministerului, de luni până vineri, astfel:
o Luni, Marţi, Miercuri şi Joi, între orele 09:00-11:00 şi 14:00-16:00

o Vineri, între orele 09:00-11:00
 sau prin poştă, pentru CNRED, la adresa:

o Registratura Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării
Str. Spiru Haret, nr. 10, Sector 1, 010176 Bucureşti
o Soluţionarea lor durează până la 45 de zile, însă după spusele d-nei   consilier Popescu poate dura şi mai puţin, de exemplu două săptămâni.

În concluzie, înainte de a vă apuca să strângeţi acte pentru dosarul de echivalare, telefonaţi la: 021 405 63 12,  numărul de telefon al camerei 3, unde veţi vorbi cu d-na Delia Popescu sau mergeţi direct la sediu – Str. Spiru Haret, nr.12, sect. 1,  de luni până joi, între 9-12, cam. 3.  În cazul in care va este imposibil sa ajungeti la sediu in intervalul orar afisat,  cu amabilitatea d-nei Delia Popescu puteţi obţine o programare şi în afara orarului.

                                                                                   

Instituţie contactată: CNRED
Autor: Ignat Andreea – Lenuş
Data: 08.10.09

 

 


 

Scrie-ne!

Email:
Titlu:
Mesaj: