Yahoo Groups

TIMISOARA

IASI


Festivalul PLAI, organizat de către Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara (A.C.S.A.T), este un eveniment unic în felul său în România. Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara (A.C.S.A.T) este o organizaţie de voluntari, tânără, non-guvernamentală, non-profit, care îşi propune promovarea artei şi a multiculturalităţii.

Ajuns la cea de-a patra ediţie şi pregătindu-ne deja pentru a cincea, Festivalul PLAI are loc în fiecare al doilea weekend din septembrie, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara. Concerte ale unor artişti de talie mondială, teatru, dans, meşteşuguri tradiţionale româneşti, pictură, dezbateri, ateliere şi mini-cursuri de limbi străine – iată doar câteva dintre lucrurile pe care Festivalul PLAI le poate face posibile.Festivalul Plai înseamnă cultură fără bariere, sunet fără compromis, mişcare fără constrângeri, exaltare fără zgomot. Pornim de la rădăcinile proprii, explorăm diversitatea, dialogăm pentru a celebra vibraţia unisonului intercultural. O dată pe an, la PLAI, experimentăm trei zile de exaltare muzicală, artistică, multiculturală.

Timişoara este locul nostru pentru manifestarea libertăţii de exprimare şi de oglindire a creativităţii, iar Muzeul Satului Bănăţean este terenul nostru de joacă interculturală. Artişti legendari şi tineri experimentalişti dialoghează timp de trei zile în acelaşi spaţiu nonconvenţional pentru a face legătura dintre generaţii, dintre mine şi tine, dintre artă şi minte.

Ne vedem la PLAI!
Festivalul PLAI a câştigat Premiul Charlemagne pentru cel mai bun proiect multicultural din România în 2008 şi premiul I la secţiunea „Artă şi cultură” a Galei Societăţii Civile în 2009.

 

Scrie-ne!

Email:
Titlu:
Mesaj: